Elementele unui dormitor practic și elegant

Omul nu poate fi caracterizat doar după felul în care se îmbracă sau cum vorbește. Locuința îl definește în mare măsură. Pentru un parfum aparte, cei care o animează zi de zi au datoria de a-i imprima câte puțin din personalitatea și ritmul vieții lor. Dormitorul, această oază de intimitate, adună la un loc elemente de mobilier care servesc funcții de relaxare și depozitare garderobă. Camera trebuie să respecte aceleași criterii în care a fost gândită întreaga decorație a locuinței, fiind elegantă prin simplitate dar deosebit de modernă prin execuție. Patul matrimonial trebuie amenajat cu depozitare, fie prin sertare cu grad cât mai mare de ocupare din suprafața lui, fie cu somieră rabatabilă. O poziționare a acestuia perpendiculară cu fereastra are … citeste mai mult

Cum amenajăm zona de dining! Sfaturi şi soluţii

Din păcate, multe locuințe nu dispun de suficient spațiu pentru amenajarea unei zone de dining, mai ales dacă vorbim de vechile apartamente de bloc, însă trebuie să recunoaștem că nimic nu e mai plăcut decât o cină în familie, cu toți cei dragi alături. De cele mai multe ori, improvizăm zona de dining în bucătărie, însă și sufrageria poate fi un loc potrivit pentru a așeza o masă cu câteva scaune în jur. Situația ideală ar fi o încăpere separată, destinată exclusiv meselor în familie. Iată câteva alternative pentru amenajarea acestui spațiu! Definește stilul! Dining-ul trebuie să respecte stilul general în care este decorat restul casei, indiferent dacă face parte din sufragerie sau dacă este amplasat într-o altă cameră. Nu este … citeste mai mult

Idei de amenajare pentru bucătării de mici dimensiuni

Stii senzatia aia, ca orice ai face, nu ai suficient spatiu in bucatarie? Se intampla de multe ori, chiar si celor care nu acorda o atentie deosebita gatitului. Cu siguranta ai adunat, in timp, o gramada de electrocasnice pe care le folosesti o data pe an, accesorii si vase pe care reusesti cu greu sa le depozitezi, mai ales daca stai la bloc. Exista, insa, variante de amenajare si pentru bucatariile cu suprafete modeste, astfel incat totul sa fie la indemana, fara a se crea acea senzatie de aglomerat. Primul pas este sa analizezi obiectiv situatia si sa decorezi in functie de stilul personal si de modul tau de viata. Bucataria trebuie sa fie, in primul rand, practica. Iata cateva … citeste mai mult