Construită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor Neamurilor sau Crucea de pe Caraiman este situată în zona centrală a masivului Bucegi, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova. De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a Văii Prahovei, având la picioare Buşteniul. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri), are o înălţime totală de 39.3 metri (din care 8.35 metri reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de circa 15 metri. Lăţimea stâlpului vertical este de 2 metri, lungimea braţelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 metri, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 metri.
Elementul compoziţional determinant al Crucii de pe Caraiman este simetria, care guvernează soluţia arhitecturală, fiind prezentă atât în plan vertical cât şi în plan orizontal. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră de calcar fasonată. Soclul a fost realizat ulterior inaugurării, în 1930, pentru o mai bună încastrare a structurii metalice (initial crucea era introdusă direct în stâncă), şi adăpostea un generator electric, care punea în funcţiune 120 de becuri de 500 W,
Construcţia monumentului Crucea, ridicată cu scopul de a fi văzută de la o distanţă cât mai mare, a fost realizată din iniţiativa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei” aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. O legendă spune şi faptul că monumentul s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria, simbolizând sacrificiul eroilor al căror sânge a stropit munţii Bucegi, reprezentaţi prin vârful Caraiman.
Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură.
La început, iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul generatorului de energie electrică localizat în soclul din beton armat, însă în anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic naţional. Sursa era aceeaşi care alimenta staţia de la Coştila (2.487 m), iar legătura se făcea printr-un cablu subteran. Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria, pe 15 august, dar şi de Înălţarea Domnului, când este şi Ziua Eroilor. În perioada regimului comunist, monumentul nu a mai fost iluminat şi a fost ameninţat inclusiv de mutilare. În epocă s-a vehiculat ideea ca braţele crucii să fie tăiate, iar în vârful coloanei rămase să fie montată o stea roşie. Până în anul 1989, a fost tras însă un cablu electric, iar instalaţia a fost gata în 1991, prin eforturile administraţiei locale, al locuitorilor oraşului Buşteni şi al sponsorilor. Din păcate, turiştii care s-au căţărat pe cruce au vandalizat repetat becurile, iar în 2003, instalaţia care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea acesteia, au lucrat echipe de salvamontişti care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului şi a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiştii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcţionau, instalaţia fiind repusă în funcţiune în decembrie 2004 şi racordată la energia electrica a oraşului Buşteni.