Crucea de pe Caraiman, superlativele unei construcţii de Cartea Recordurilor.

cruceConstruită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor Neamurilor sau Crucea de pe Caraiman este situată în zona centrală a masivului Bucegi, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova. De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a Văii Prahovei, având la picioare Buşteniul. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri), are o înălţime totală de 39.3 metri (din care 8.35 metri reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de circa 15 metri. Lăţimea stâlpului vertical este de 2 metri, lungimea braţelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 metri, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 metri.

Elementul compoziţional determinant al Crucii de pe Caraiman este simetria, care guvernează soluţia arhitecturală, fiind prezentă atât în plan vertical cât şi în plan orizontal. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră de calcar fasonată. Soclul a fost realizat ulterior inaugurării, în 1930, pentru o mai bună încastrare a structurii metalice (initial crucea era introdusă direct în stâncă), şi adăpostea un generator electric, care punea în funcţiune 120 de becuri de 500 W,

cruce-caraimanConstrucţia monumentului Crucea, ridicată cu scopul de a fi văzută de la o distanţă cât mai mare, a fost realizată din iniţiativa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei” aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. O legendă spune şi faptul că monumentul s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria, simbolizând sacrificiul eroilor al căror sânge a stropit munţii Bucegi, reprezentaţi prin vârful Caraiman.

De altfel, Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei. Inaugurarea şi sfinţirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci. Pentru construcţia monumentului s-a ales vârful secundar al Caraimanului (2.291 m), deoarece, dacă s-ar fi construit monumentul pe vârful principal (2.325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibilă decât din apropiere, de pe platou. Proiectarea şi execuţia întregului monument s-au făcut cu efort, meşteşug şi inteligenţă româneşti. Astfel, proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecţii români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu.
Lucrările efective au fost executate de către Direcţia de Poduri din cadrul C.F.R. prin secţiile L1 şi L5 din Sinaia. Proiectul de rezistenţă a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, diriginte de şantier a fost Nicu Stănescu şi şef de şantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcţiei au fost obţinute din diferite surse şi prin donaţii de la firme particulare şi instituţii de stat.
caraiman-cruce-sus
Monumentul a fost confecţionat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o reţea. Construcţia propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizaţi şi un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente şi restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la staţia CFR Buşteni. De aici, o parte dintre traversele metalice şi celelalte materiale de construcţie a fost transportată de care cu boi pe ruta Buşteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Buşteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii şi măgarii până în vârful Caraiman.
Deoarece numărul căruţelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziţionarea altora. Drumul era anevoios, o căruţă neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziţie a propriilor atelaje, căruţaşii – dintre care memoria localnicilor păstrează şi astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia – erau plătiţi cu bani, câteva braţe de fân şi hrană. Grinzile Crucii sunt confecţionate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă îngheţată. În momentul finalizării lucrărilor de execuţie, monumentul era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la mai mult de 2000 metri altitudine, “putând fi comparată, ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertăţii din New York sau cu Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În colecţia românească a „arhitecturii din fier”, cele mai reprezentative unicate, înrudite prin aspiraţia către înalt, prin valoarea lor de simbol naţional comemorativ, prin calitatea de obiect de artă şi, nu în ultimul rând, prin caracterul lor exclusiv românesc sunt: Coloana fără sfârşit şi Crucea de pe Caraiman”, se arată în istoria monumentului, de pe site-ul dedicat, www.cruceacaraiman.ro.

Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură.

cruce-caraiman-sus

 La început, iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul generatorului de energie electrică localizat în soclul din beton armat, însă în anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic naţional. Sursa era aceeaşi care alimenta staţia de la Coştila (2.487 m), iar legătura se făcea printr-un cablu subteran. Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria, pe 15 august, dar şi de Înălţarea Domnului, când este şi Ziua Eroilor. În perioada regimului comunist, monumentul nu a mai fost iluminat şi a fost ameninţat inclusiv de mutilare. În epocă s-a vehiculat ideea ca braţele crucii să fie tăiate, iar în vârful coloanei rămase să fie montată o stea roşie. Până în anul 1989, a fost tras însă un cablu electric, iar instalaţia a fost gata în 1991, prin eforturile administraţiei locale, al locuitorilor oraşului Buşteni şi al sponsorilor. Din păcate, turiştii care s-au căţărat pe cruce au vandalizat repetat becurile, iar în 2003, instalaţia care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea acesteia, au lucrat echipe de salvamontişti care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului şi a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiştii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcţionau, instalaţia fiind repusă în funcţiune în decembrie 2004 şi racordată la energia electrica a oraşului Buşteni.

Renovarea costă două milioane de euro Starea de acum a monumentului de clasa A, deşi satisfăcătoare, necesită îmbunătăţiri, în special din cauza ignorării acestuia în perioada comunistă. Crucea face obiectul proiectului “Restaurare, reabilitare, conservare şi revitalizare a Monumentului Eroilor de pe Vârful Caraiman cu amenajare de spaţiu muzeal nou”, evaluat la 2 milioane de euro. Un prim proiect promovat în vederea obţinerii de fonduri externe (85% fonduri norvegiene şi 15% Ministerul Culturii) a fost respins.
Autorităţile locale din Buşteni au în vedere, acum, două variante de finanţare: prin Programul Operaţional Regional Axa 5 (în prezent fiind aşteptat să apară ghidul de finanţare) sau printr-un program naţional care va marca împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, lucrările urmând a fi realizate cu fonduri de la bugetul de stat.

Comments

comments

ing. structurist Roxana Bertea

About ing. structurist Roxana Bertea

inginer structurist Roxana Bertea
Tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.